Nu mi-a plăcut cartea; nu mi-a plăcut pentru că Elena Ferrante îți arată realitatea exact așa cum este ea: crudă, nemiloasă, nu te lasă să respiri, nu îți dă șansa să ai replică, să te oprești și să spui: gata, eu merg pe alt drum. Să fim serioși: câți dintre noi au tăria de a înfrunta lucrurile cu adevărat, de a nu te lăsa prada lor? Puțini, foarte puțini, pentru că de obicei, ne lăsăm afectați, luăm totul prea personal, prea credem că problemele pe care le avem nu au nicio rezolvare.
În ”Zilele abandonului” călătorim în lumea unei femei de 38 de ani, dar să ne pregătim, totuși, pentru toate cele ce le vom descoperi alături de ea: parcurge un drum anevoios, este măcinată de gânduri, întrebări, totul este scris la o intensitate de care nu știu dacă vrei să ai parte într-o zi însorită, de exemplu. Iar fugim de realitate…
Olga este o femeie din Torino, cândva scriitoare, mamă a 2 copii. Totul se sfărâmă când soțul ei, Mario, decide să o abandoneze pentru o femeie mult mai tânără. Trăim odată cu ea tot ce simte, pământul îi fuge de sub picioare, tot ce împărțea odată cu el, astăzi îi revine doar ei: grija față de copii, față de câine, treburile casnice, plata facturilor, iubirea pentru el. Se simte înșelată și abandonată, iar gândul acesta nu îi dă pace, nu se mai poate concentra la nimic din ce face, chiar și în relația cu copiii, este ciudată, distantă, absentă. Limbajul îi este dur, uneori mai colorat decât ar trebui, dar poate așa se ține vie povestea.
Este un drum unde personajul se caută pe sine, caută lumina de la capătul tunelului, caută o rezolvare pentru catastrofa din viața ei personală.
Așadar… veți vrea să descoperiți o poveste pusă sub microscop de Elena Ferrante?